Povestea despre cruzime şi moarte în masă, documentată fotografic, este cutremurătoare. Iată ce a văzul un fotograf atunci când o navă de salvare a intrat în acţiune în largul coastelor libiene, scrie Mediafax.ro.
Fotografiile pot fi văzute aici
Mai mult de două duzini de oameni au murit într-o singură barcă, asfixiaţi şi zdrobiţi la bord. În alte bărci, cadavrele au fost dispuse pe scândurile din barcă, iar supravieţuitorii forţaţi să se caţere peste cadavrele celorlalţi, informează New York Times.
Aris Messinis, un fotograf de la Agence France-Presse se afla la bordul bărcii de salvare Astral. Messinis mărturişeşte că nu i-a fost dat să vădă ceva asemănător. Pasagerii - din Eritreea, Etiopia, Somalia, Nigeria şi alte ţări sub-sahariene - au fost găsiţi de barca Astral, marţi, şi sunt doar câţiva dintre cei mai bine de 11.000 de oameni salvaţi în Marea Mediterană de grupurile de ajutor şi de paza de coasta italiană, în cursul aceastei săptămâni.
Imigranţii de la bordul unei bărci de lemn, în care se aflau 1,000 de oameni - un număr de aproximativ cinci ori mai mare decât capacitatea vasului - aşteptau cu disperare să fie ajutaţi. Unii au sărit în apă. Cu vestele de salvare pe ei, oamenii se străduiau să ajungă pe Astral şi alte ambarcaţiuni de salvare, care mai târziu i-au transferat către nave italiene deţinute de paza de coastă, ce se îndreaptau spre Italia.
Însă operaţiunea de salvare era infernală, în ciuda eforturilor depuse de echipajul de pe Astral pentru a-i calma pe imigranţi. "Erau în panică", spune fotograful Messinis. La bordul ambarcaţiunii de lemn erau şi sugari. Într-una dintre bărci, care ţine 150 de persoane, salvatorii au găsit 29 de cadavre - 10 bărbaţi şi 19 femei, spune fotograful Messinis, potrivit New York Times. "Ne-au spus că aceşti oameni erau morţi de noaptea precedentă", spune Messinis.