Guvernul Pavel Filip a fost învestit miercuri cu o viteză uimitoare, prin votul a 57 de deputați din mai multe partide - democraţi, liberali, comunişti şi liberal-democraţi. Ședința specială a Legislativului a fost anunțată în mod surprinzător și s-a terminat rapid, reușind astfel să ia prin surprindere Opoziția, care a mobilizat protestatari, în stradă, cu o ușoară întârziere.
Europa Liberă notează că audierile guvernului Filip au durat doar șase minute: "Premierul Pavel Filip a înregistrat astazi o performanta greu de egalat in democratiile europene: audierea lui si a cabinetului sau in fata Comisiei juridice a Parlamentului a durat putin mai mult de șase minute! Si lucrurile au mers tot in acest ritm. Ședinta Parlamentului nu a durat mai mult de 35 de minute.
În scurta sa luare de cuvânt, pe care s-a văzut nevoit să o rostească chiar din fotoliu şi printre sunete de vuvuzele, Pavel Filip a numit cabinetul său „guvernul ultimei şanse pentru Moldova”, şi a spus că are un program bazat aproape în totalitate pe recomandările partenerilor externi de dezvoltare.
După câteva tentative eşuate de a-i chema la „ordine” pe deputaţii socialişti, Marian Lupu, liderul democrat, a anunțat că: „Noi simţim că e o tensiune înaltă. Se dă o mare luptă geopolitică, inclusive acum în această ţară. Ceea ce se întâmplă e urât de tot, de prost gust. Propun să sărim peste runda să supunem votului guvernul Filip".
Modalitatea de impunere a guvernului Filip a fost criticată de Maia Sandu, politicianul în care mulți dintre reformiștii proeuropeni din Republica Moldova își pun speranțele. Pe pagina de Facebook a grupării PAS a fost postat un mesaj atribuit lui Sandu: "Dacă renunți la democrație pentru stabilitate, în cele din urmă vei pierde și democrația, și stabilitatea.”
Filip a prezentat guvernul său drept unul al stabilității, o stabilitate cerută de altfel și de SUA. "Venim pe fundalul unei lipse uriaşe de credibilitate a clasei politice. Nu vom veni cu promisiuni. Nu ar fi corect să cerem în avans încredere de la cetăţeni. Primele 100 de zile le vom dedica stabilizării ţării din punct de vedere politic, economic şi financiar", a spus noul premier.
Noul premier este apropiatul lui Vlad Plahotniuc, om de afaceri controversat, suspectat că ar fi implicat în furtul miliardului de dolari din băncile din Republica Moldova, care a încercat el însuși să preia șefia guvernului.
Stabilitatea invocată de Filip presupune inclusiv evitarea alegerilor anticipate. Acestea ar fi câștigate, cel mai probabil, de PSRM și Partidul Nostru, grupările conduse de controversații politicieni proruși Igor Dodon și Renato Usatîi, care au urcat în sondaje pe fondul proastei guvernări proeuropene și a corupției care a sărăcit populația.
La protestele care au urmat votului, miercuri seară, au participat susținătorii a trei formațiuni politice: PSRM, Partidul Nostru, dar și Platforma „DA” condusă de Andrei Năstase.
După violențele din fața Parlamentului, ziua s-a încheiat la fel cum a început. Depunerea jurământului guvernului a fost organizată și pusă în aplicare fulgerător și fără informații prealabile, cândva după ora 23.00.