"În timp ce Turcia găzduieşte 2,2 milioane de refugiaţi, întreaga Europă abia găzduieşte mai puţin de 250.000 de refugiaţi", a declarat Erdogan la o întâlnire cu oameni de afaceri belgieni. "Ce ne spune nouă Europa!? ... Nu deschideţi porţile, nu îi lăsaţi pe refugiaţi să vină la noi", a spus ironic preşedintele Turciei, citat de ziarul Hurriyet.
Recep Tayyip Erdogan, un politician islamisto-conservator, a făcut aceste declaraţii în contextul în care Turcia va organiza pe 1 noiembrie alegeri parlamentare anticipate.
Milioane de imigranţi din Orientul Mijlociu şi nordul Africii, inclusiv numeroşi solicitanţi de azil, au sosit în ultimii ani în Uniunea Europeană, situaţie care a generat divergenţe vehemente între statele membre.