Potrivit unui purtător de cuvânt al poliției austriece, în următoarele zile se așteaptă sosirea altor câteva mii de refugiați în fiecare zi, aceștia urmând de asemenea să traverseze teritoriul austriac pentru a ajunge în final în Germania.
La rândul său, un purtător de cuvânt al societății austriece de căi ferate O-BB a anunțat că această companie a suplimentat personalul de la gara Westbahnhof din Viena cu încă aproximativ o sută de angajați, care au ca sarcină să ajute la transferul refugiaților către Germania.
În gară au fost amenajate săli de dormit și de odihnă pentru refugiați. Ungaria a încercat să oprească trecerea imigranților, dar toate măsurile luate, inclusiv ridicarea unui gard de sârmă ghimpată la granița cu Serbia ori suspendarea trenurilor internaționale către Austria, s-au dovedit a fi ineficiente, majoritatea refugiaților reușind să ajungă la granița austriacă folosind trenuri regionale sau autobuze.
Acum, refugiații pot călători la Viena și Munchen direct cu trenurile internaționale, iar guvernele austriac și german au convenit să-i lase să ajungă unde vor, destinația preferată a celor mai mulți imigranți fiind Germania.