„Vânzarea pe internet a produselor care conțin doar paracetamol se suspendă până la 31 ianuarie 2023", a precizat guvernul într-un decret publicat în Monitorul Oficial, relatează AFP citat de HotNews.ro.
Această decizie ia act de faptul că „problemele în cazul medicamentelor pe bază de paracetamol continuă de mai bine de șase luni", în special pentru produsele destinate copiilor.
„Diferitele măsuri luate de autoritățile sanitare, oricât de eficiente ar fi fost, nu au reușit până acum să pună capăt acestei situații", adaugă sursa citată.
De câteva luni, Agenția Națională pentru Siguranța Medicamentelor le cere farmaciștilor francezi să raționalizeze vânzarea de paracetamol.
Guvernul francez a subliniat în ordinul său înrăutățirea situației sanitare din China, unde cazurile de COVID cresc exploziv după ridicarea bruscă a restricțiilor. Guvernul chinez a interzis exportul de paracetamol, deși această țară produce o mare parte din ingredientul activ utilizat de laboratoarele din întreaga lume.
Aceste dificultăți de aprovizionare se înscriu într-un context mai larg de penurie a multor medicamente, în Franța și în alte țări, începând cu antibiotice precum amoxicilina, mai arată sursa citată.