Într-un interviu pentru postul public de radio Kossuth, pe tema discuţiilor avute joi la Bruxelles, Orban a precizat că există diferenţe mari de opinie între Uniunea Europeană şi Budapesta, pe tema imigranţilor, deoarece majoritatea liderilor UE cred că toţi trebuie primiţi. "Dar dacă îi primim pe toţi, înseamnă sfârşitul Europei", a subliniat premierul ungar, adăugând că migraţia va fi "fără sfârşit".
"Mai devreme sau mai târziu, vom deveni o minoritate pe continentul nostru", a adăugat el. Celor care vin în Europa "în speranţa unei vieţi mai bune" ar trebui să li se spună chiar înainte de plecare să nu vină, "pentru că nu vor fi primiţi", iar dacă vin vor fi trimişi înapoi, a precizat Orban. Cetăţenii europeni au o cerere validă pentru securitate, iar acest lucru se poate realiza prin apărarea graniţelor. Europa trebuie să fie puternică, dar în schimb este "bogată şi slabă, cea mai proastă combinaţie", a spus el. Orban a afirmat că i-a întrebat pe liderii europeni dacă au o idee mai bună decât gardul construit de Ungaria, iar aceştia au răspuns că nu le place gardul, dar nu au o idee mai bună.
În ceea ce priveşte planurile privind un sistem de cote, Orban a precizat că nu are sens să se discute despre distribuirea imigranţilor şi cote decât dacă se pot apăra frontierele. "Nu voi susţine nicio soluţie despre care şi iniţiatorii săi cred că nu este o soluţie", a adăugat el. Premierul a mai declarat că nu a fost prezentată nicio propunere scrisă privind preluarea refugiaţilor din Ungaria. Singura propunere scrisă a fost cea care ar aduce mii de oameni din Grecia şi Italia în Ungaria, deşi Ungaria primeşte mai mulţi refugiaţi decât cele două ţări, a subliniat acesta. Referindu-se la Grecia, Orban a declarat că îi susţine pe greci, dar dacă această ţară şi-ar fi îndeplinit obligaţiile prevăzute de acordul Schengen, Ungaria nu ar avea probleme.
Dacă toţi ar acţiona la fel ca grecii, sistemul Schengen şi toată Uniunea Europeană s-ar prăbuşi, a precizat el. În legătură cu evenimentele de la gara Keleti din Budapesta, el a afirmat că declaraţiile autorităţilor germane au fost cauza haosului, deoarece acestea au făcut o invitaţie, care s-a dovedit o promisiune falsă. Dacă Germania le acordă vize acestor oameni, "atunci îi putem lăsa să plece", a mai spus Orban, adăugând că poliţia ungară merită tot respectul, pentru că a menţinut ordinea fără violenţă. În opinia premierului ungar, decizia unor ţări care vor să trăiască alături de comunităţi musulmane trebuie respectată, dar şi ungarii au dreptul să decidă dacă le urmează exemplul sau nu. El le-a recomandat cetăţenilor ungari să nu facă acest lucru.