Într-un discurs rostit la Ankara, șeful statului turc și-a exprimat speranța că Bruxellesul își va respecta până cel mai târziu în luna octombrie angajamentul cu privire la eliminarea obligativității vizelor de intrare pentru cetățenii turci. Pe de altă parte, Erdogan a subliniat că Ankara nu va primi instrucțiuni de la Europa în legătură cu amendarea legislației antiteroriste din Turcia, după ce marți oficiali europeni au anunțat că Parlamentul European nu va dezbate o propunere privind scutirea de vize de călătorie pentru cetățenii turci în Uniunea Europeană până când Turcia nu va face schimbări în legislația sa privind lupta împotriva terorismului.
Mai mult, Recep Tayyip Erdogan a acuzat țările europene că reprezintă un refugiu sigur pentru aripile politice ale unor grupări teroriste și a estimat că UE este cea care trebuie să-și modifice legile antiteroriste. Demersul eurodeputaților ar putea crea un risc pentru acordul încheiat între UE și Ankara privind stăvilirea fluxului de migranți către continent. Turcia a subliniat în mod repetat că cererea privind scutirea de vize pentru cetățenii săi reprezintă piatra de temelie a acordului.
Executivul comunitar a făcut o propunere în acest sens săptămâna trecută, dar liberalizarea vizelor trebuie să fie aprobată de către Parlamentul European și majoritatea statelor membre ale UE pentru a intra în vigoare. La jumătatea săptămânii trecute, Comisia Europeană a propus scutirea de vize a turcilor care efectuează călătorii de scurtă durată în spațiul Schengen, în anumite condiții, în cadrul unui acord perfectat la 18 martie între UE și Turcia privind gestiunea crizei migranților.
''Dintre cele 72 de criterii care trebuie îndeplinite pentru a face măsura posibilă, Ankara mai are încă cinci de îndeplinit 'până la finalul lui iunie'', a explicat apoi într-o conferință de presă prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. Guvernul turc a sporit presiunea în ultimele săptămâni, amenințând că nu va mai aplica partea sa din acordul privind migrația de la 18 martie dacă 'promisiunea' europeană privind scutirea de vize nu este respectată. Acest acord controversat prevede că toți migranții noi care ajung pe insulele grecești sunt retrimiși în Turcia, inclusiv solicitanții de azil.
Potrivit lui Frans Timmermans, acordul 'a dat în mod clar rezultate', întrucât acum 'mai puțin de 100 de oameni ajung zilnic în insulele grecești, în loc de mii în toamna anului trecut'. Printre criteriile care trebuie încă îndeplinite, prim-vicepreședintele Comisiei a menționat ameliorarea luptei autorităților turce împotriva corupției, negocierea unui acord cadru cu Europol sau o revizuire a legislației țării privind terorismul.
Timmermans a mai precizat că de asemenea Comisia propune amendarea legislației din domeniu privind scutirea de vize pentru a include un mecanism care le-ar permite guvernelor să suspende rapid acest drept în caz de probleme. Mecanismul a ost propus în urmă cu două săptămâni de Franța și Germania, îngrijorate că 79 de milioane de turci vor avea acces la vize de scurt sejur.