''Potrivit estimărilor, 300 de imigranți ilegali au trecut de bariera centrului de primire a imigranților de la Roszke la 11.30 (09.30 GMT), în două valuri, și au alergat spre autostrada M5'', aflată în apropiere, anunțase poliția ungară într-un comunicat, subliniind că ''au fost luate măsuri pentru arestarea acestora''.
Unul dintre cei circa 300 de imigranți care evadase din centru a declarat pentru canalul de televiziune M1 că au dat un termen de două ore autorităților pentru a le procesa cererile. În caz contrar, ei vor încerca să-i convingă și pe ceilalți să evadeze din centrul de primire.
Un corespondent al agenției MTI a declarat că traficul a fost reluat pe autostrada M5 din apropierea centrului de primire, după ce fusese întrerupt în momentul evadării imigranților.
În condițiile în care Ungaria se confruntă cu un val masiv de imigranți ce doresc să ajungă în vestul Europei, parlamentul ungar a votat vineri o serie de amendamente destinate să consolideze legile referitoare la protecția frontierelor țării.
Amendamentele au fost adoptate cu 140 de voturi pentru și 33 împotrivă, forul legislativ ungar având 199 de parlamentari.
Potrivit noilor norme, vor fi create zone de tranzit de-a lungul graniței cu Serbia, vor fi înăsprite pedepsele penale pentru trafic de persoane și distrugerea gardului frontalier va fi considerată infracțiune.