''Afluxul de imigranți din Grecia trebuie oprit. Voi cere aceasta la reuniunea de mâine (marți) a miniștrilor de interne din țările Uniunii Europene. Este absolut inacceptabil ca Grecia să-și golească centrele de refugiați și să-i trimită pe oameni către Croația, via Macedonia și Serbia'', a mai spus ministrul croat", a declarat Ostojic presei la centrul de primire Opatovac, în apropiere de orașul Tovarnik (est).
Criza imigranților. Posibil nou acord pentru redistribuirea migranților, anunțat de Martin Schulz
Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, a declarat, luni, că se așteaptă ca miniștrii de Interne din Uniunea Europeană să ajungă la un acord asupra unei scheme voluntare de redistribuire a 160.000 de migranți, transmite Reuters. O reuniune a miniștrilor Justiției și Afacerilor Interne europeni (JAI) este prevăzută pentru 22 septembrie la Bruxelles, în ajunul unui summit extraordinar al UE în încercarea de a depăși actuala criză a migranților din Europa.
''Vor exista unele discuții, dar în final va fi un acord privitor la relocarea a 160.000'' de migranți, a afirmat Martin Schulz, într-o declarație pentru postul de radio public german.
În perspectiva summitului UE din 23 septembrie, cancelarul german Angela Merkel le-a solicitat liderilor celorlalte state membre să își asume responsabilitatea comună, pentru a soluționa cea mai gravă criză a migrației de după Al Doilea Război Mondial.
Conform Oficiului de statistică al UE, statele membre au primit 213.200 de cereri de azil în perioada aprilie-iunie 2015, respectiv cu 85% mai mult față de numărul de cereri depuse în trimestrul al doilea al anului 2014.
Germania a înregistrat cel mai mare număr de cereri de azil în cel de-al doilea trimestru din 2015, respectiv 80.900 de cereri, reprezentând 38% din totalul UE. Pe locul al doilea se situează Ungaria, cu 15%, și iar pe poziția a treia Austria, cu 8%.