Mikhail Popkov, supranumit "Vârcolacul", îşi alegea victimele după propriile criterii, el considerând că femeile care erau pe străzi sau în oraş după căderea nopţii sunt "imorale". Bărbatul ar fi început să ucidă într-o zonă largă din Siberia, după ce a început să suspecteze că soţia îl înşală.
Fostul poliţist, care a demisionat în 1998, a fost arestat în 2012 după ce o victimă care a reuşit să scape a povestit că a fost atacată de un bărbat în uniformă de poliţie, scrie Siberian Times, iar anchetatorii au verificat ADN-ul tuturor foştilor şi actualilor poliţişti. Surse din poliţie susţin că numărul victimelor sale s-ar ridica la cel puţin 59, ceea ce l-ar face mai prolific decât toţi ceilalţi criminali în serie cunoscuţi în Rusia.