"Este cel mai grav incident după căderea turnurilor gemene de la 11 septembrie 2001. Şi aici nu măsor numărul victimelor, ci faptul că s-a întâmplat în cea mai fierbinte zonă de conflict geopolitic şi că această cauză a tragediei este o rachetă sol-aer. Acum, că această rachetă este trasă de ruşi sau ucraineni, sunt doar speculaţii. Însă datele spun asta: în cea mai fierbinte zonă de conflict, un avion civil de pasageri a fost doborât. Nu trebuie să băgăm în seamă speculaţiile care se fac, am văzut ce a spus consilierul ministerului de interne. Nu poţi să speculezi această dramă neavând date şi să pui direct reflectorul şi să dai vina pe ruşi, a fost o reacţie penibilă a ministerului de interne", a spus Cozmin Guşă.
"Probabil că vina este a companiei aeriene malaeziene, care şi-au făcut traseul pe deasupra unei zone unde azi s-a tras. Este o treabă de neprofesionalism. Principalii vinovaţi sunt cei care au trasat culoarul de zbor deasupra zonei de conflict. Această neglijenţă, dacă nu cumva a fost o premeditare, trebuie judecată în primul rând", a mai spus Guşă.
"Comunitatea internaţională trebuie să se uite bine şi să analizeze ce se întâmplă la graniţa dintre Ucraina şi rusi, pentru că mult prea mult interesele economice dictează. Între timp, se pierd vieţi omeneşti. Atât NATO cât şi blocul euroasiatic trebuie să vadă ce anume se declanşează. Iată că, din cauza inactivităţii UE, se ajunge la aşa ceva şi nu la nişte discuţii serioase, inclusiv cu Vladimir Putin şi restul celor implicaţi, de la preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko în jos. Când vorbeam despre pericole de la graniţa României, la aşa ceva mă refeream", a mai spus consultantul politic.
"NATO nu a fost prezent pentru că NATO nu mai există. NATO este o formă fără fond, ar trebui să fie reinventat, dar nimeni nu are interesul. Pentru aliaţii vestici e mai comod să îi lase pe americani să îşi asume responsabilităţile, iar americanii se simt şi ei mai comozi să facă ce vor, cum au făcut în Irak sau Libia. Responsablitatea internaţională a decăzut foarte mult şi a devenit o formă lipsită de conţinut deoarece există interese conomice. Dacă în acest moment ar putea exista o repetare a acestor relaţionări internaţionale, dacă umanismul ar mai conta, am putea să ajungem ca acest pretext, gravisim, să conteze şi lumea să se reaşeze la o masă de discuţii. Drame umane au fost şi până în acest moment, dar acum, cu ocazia acestui pretext, cei care sunt serioşi ar trebui să stea să discute", crede consultantul politic.
Cozmin Guşă a explicat care sunt cauzele decîderii NATO.
"Nu sunt foarte multe motive. Principalul motiv e unul foarte simplu, respectiv egoismul de tip economic. Orice război are la baza un interes ecoonmic, statele vestivce, de la Franţa în jos, au părăsit zona. Americanii au rămas singuri şi în Irak şi au beneficiat de petrolul ieftin de acolo. NATO s-a golit de conţinut, NATO mai reprezintă un simbol al Răpzboilului Rece, dar s-a diluat. În ultimi ani nu însemnat decât SUA sau discuţii în contradictorii ale SUA cu partenerii puternici. România nu a putut decât să se conformeze. Vă reamintesc că scutul antirachetă din România nu este la NATO, ci al SUA", a mai spus Guşă.