La doi ani de la naufragiu, fatidica noapte de 13 ianuarie rămâne învăluită în mister. Comandantul navei e acuzat de omor din culpă, dar procesul lui e departe de a se fi încheiat. Până acum rudelor celor decedaţi nu au primit niciun răspuns concret.
Tot ce se ştie e că vasul de croazieră, cu peste patru mii de oameni la bord, s-a apropiat prea mult de ţărm, a lovit o stâncă subacvatică şi s-a scufundat parţial. Dincolo de dramele personale ale celor care au supravieţuit, tragedia şi-a pus etern amprenta asupra vieţii de pe liniştita insulă toscană.
Cât despre soarta pachebotului care rugineşte în apele mării Tireniene, nici specialiştii nu au mari aşteptări. Cu greu adusă pe linia de plutire în septembrie, nava urmează să fie tractată la mal cândva, în cursul acestui an. Apoi va fi dezmembrată, bucată cu bucată, proces care va mai dura cel puţin doi ani.
Se pare că viața moldovencei acuzată că scufundarea navei Costa Concordia, a revenit la normal. La doi ani de la nefericitul eveniment, în care 32 de oameni au murit, 2 au fost daţi dispăruţi, 64 răniți, iar ceilalţi marcaţi pe viaţă de o experienţă neplăcută, blonda a postat pe o pagină de socializare mai multe poze, care demonstrează că viaţa ei nu a fost afectată de unul dintre cele mai mediatizate evenimente ale anului 2012, scrie ziuaconstanta.ro.