„Noile sancţiuni impuse de Statele Unite au depăşit linia roşie”, a transmis agenţia oficială nord-coreeană KCNA, citată de Mediafax.
"Este vorba de o declaraţie de război adresată Coreei de Nord", mai atrage atenţia regimul stalinist de la Phenian.
Administraţia de la Washington a impus, miercuri, noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord, vizându-l pentru prima dată direct pe liderul regimului, Kim Jong-Un.
Acesta, alături de alţi zece membri ai Administraţiei de la Phenian sunt acuzaţi de responsabilitate pentru o serie de încălcări ale drepturilor omului.