Coreea de Nord a informat Coreea de Sud că va efectua marţi manevre cu muniţii de război în apropierea frontierei maritime controversate dintre cele două ţări, a anunţat Ministerul sud-coreean al Apărării, citat de AFP.
"Nordul ne-a informat că vor avea loc manevre cu muniţii de război la nordul (frontierei), în apropierea insulelor Yeonpyeong şi Baengnyeong", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al ministerului.
"Armata noastră este pregătită", a adăugat el, precizând că navele de pescuit sud-coreene aflate în zonă au primit ordin să se retragă.
Coreea de Nord a efectuat manevre similare la 31 martie, când numeroase obuze au căzut în apele teritoriale ale Coreei de Sud.
Sudul a răspuns şi cele două părţi au schimbat salve de artilerie, forţându-i pe locuitorii insulei frontaliere Baengnyeong să se refugieze în adăposturi.
Incidentul nu s-a soldat cu pagube umane sau materiale.
Graniţa maritimă dintre cele două ţări a fost de mai multe ori scena unor confruntări sângeroase între cele două părţi. Ultimul incident a avut loc în 2010, când Phenianul a bombardat o insulă sud-coreeană în apropiere de zona frontierei, provocând moartea a patru persoane şi aducând peninsula la un pas de război.
Numită "Linia de limită a Nordului", frontiera a fost trasată de forţele Naţiunilor Unite şi Statelor Unite în 1953, la sfârşitul războiului coreean. Phenianul o contestă şi refuză să o recunoască.