„În circumstanțe tragice, asistentul și prietenul meu apropiat, maiorul Ghenadi Ciastiakov, a fost ucis (...) de ziua lui. Un dispozitiv exploziv necunoscut a explodat într-unul dintre cadourile sale”, declara, luni seară, generalul Valeri Zalujnîi, anunțând deschiderea unei anchete preliminare în acest caz, relatează HotNews.ro.
Ipoteza legată de un posibil asasinat a fost alimentată și de faptul că soția consilierului lui Zalujnîi a spus că grenada care a explodat în mâinile soțului ei se afla într-o pungă de cadou pe care acesta o adusese acasă.
Deși inițial presa vorbea despre un posibil asasinat printr-un „cadou-capcană”, ministrul ucrainean de Interne, Igor Klimenko, a anunțat ce s-a întâmplat, de fapt, în ziua în care consilierul și-a găsit sfârșitul fulgerător.
Potrivit acestuia, pe 6 noiembrie, Chastiakov și-a sărbătorit ziua de naștere și s-a întors acasă, în satul Chaiky din regiunea Kiev, cu cadouri de la colegi. Acesta i-ar fi arătat fiului său de 13 ani o cutie cu grenade „occidentale” în interior, pe care le primise cadou.
„La început, fiul a luat muniţia în mâini şi a început să întoarcă inelul. Apoi, militarul a luat grenada de lângă copil şi a tras de inel, provocând o explozie tragică", a declarat Klîmenko, potrivit The Moscow Times.
Chastiakov a murit, iar fiul său a fost rănit grav, fiind dus la spital. Ceilalți membri ai familiei nu au fost răniți.
După incident, poliția a găsit în apartamentul consilierului șefului armatei ucrainene alte cinci grenade, care au fost luate pentru a fi examinate, a declarat Klimenko.
Poliția a reușit să îl identifice pe militarul care i-a dat muniția consilierului lui Zalujnîi. Biroul acestuia a fost percheziționat și au fost confiscate două grenade similare.
Reprezentantul Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei, Mariana Reva, a calificat oficial incidentul drept o „explozie datorată manipulării neglijente a muniției".
O sursă din cadrul Statului Major ucrainean a precizat pentru Ukrainska Pravda că maiorul Chastiakov, în vârstă de 39 de ani, a absolvit Academia Militară din Odesa și știa cum să mânuiască o grenadă.
Cu toate acestea Ministerul Afacerilor Interne din Ucraina a precizat că în cazul acestei tragedii nu se poate vorbi despre o tentativă de asasinat și nici despre vreo implicare a rușilor.