Un proiect de rezoluţie prezentat de Statele Unite a fost adoptat în unanimitate, fiind susţinut inclusiv de China, singurul aliat al Coreei de Nord.
Regimul Kim Jong-Un a efectuat, în 2016, un presupus test termonuclear şi un test cu tehnologie balistică. Potrivit rezoluţiei, toate transporturile de marfă care provin ori au ca destinaţie Coreea de Nord vor trebui verificate. Şaisprezece reprezentanţi ai Coreei de Nord aflaţi în Siria, Iran şi Vietnam au fost adăugaţi pe o listă cu sancţiuni, la fel ca 12 entităţi nord-coreene.
Până acum, transporturile nord-coreene erau verificate doar dacă existau suspiciuni.
Secretarul general ONU, Ban Ki-Moon, a salutat decizia Consiliului de Securitate. "Phenianul trebuie să revină la respectarea în totalitate a obligaţiilor internaţionale", a spus el.