"Optsprezece militari ucraineni au fost ucişi şi alţi 54 răniţi", a declarat Lissenko în cadrul unei conferinţe de presă, scrie Mediafax.ro.
Luptele s-au intensificat în ultimele zile în apropiere de Doneţk, cel mai mare oraş din bazinul minier Donbas, cu un milion de locuitori înainte de începerea ostilităţilor, pe fondul temerilor privind un asalt al forţelor ucrainene şi al riscului unor confruntări sângeroase.
Doneţk, fieful separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, s-a confruntat, în noaptea de marţi spre miercuri, cu primul atac aerian care nu s-a soldat însă cu victime, a anunţat Primăria.