Navele implicate în incident sunt fregata greacă Limnos şi nava militară turcă TGC Kemalreis, notează Mediafax.
Imediat după coliziune, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a discutat telefonic cu premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, şi a ordonat trimiterea unor nave şi avioane militare în estul Mediteranei. În contextul tensiunilor dintre Grecia şi Turcia, Franţa a trimis două nave militare şi două avioane de vânătoare Rafale în estul Mării Mediterane. Avioanele militare vor fi staţionate în Insula Creta.