„Propun Federației Ruse să facă un schimb pentru băieții noștri aflați în captivitate în Rusia. Prin urmare, este important ca agențiile noastre de aplicare a legii și armata să ia în considerare, de asemenea, această posibilitate”, a declarat Zelenski în mesajul său video de marți seara.
Acesta anunțase cu puțin timp înainte, într-un mesaj pe Telegram, ca Medvedchuk a fost reținut. "A fost realizată o operațiune specială datorită SBU. Bravo! Detalii mai târziu. Slavă Ucrainei!", a scris președintele Ucrainei.
În Ucraina, Medvedciuk este suspectat de trădare și deturnare de resurse naționale în Crimeea, precum și de furnizarea de cărbune de pe teritoriile din Donbass la sfârșitul anului 2014 - începutul anului 2015, în valoare de peste 200 de milioane de grivne (aproximativ 7,6 milioane de dolari). Anterior, Viktor Medvedchuk, a scăpat din arestul la domiciliu pe 26 februarie.
Jurnaliștii au aflat că Medvedchuk și-a părăsit moșia din regiunea Kiev, dar nu a reușit să scape din Ucraina. Cu puțin timp înainte, soția lui Medvedciuk, Oksana Marchenko, a părăsit Ucraina spre Belarus.
Medvedciuk susține că președintele rus Vladimir Putin este nașul fiicei sale și neagă orice faptă ilegală.
Despre Viktor Medvedchuk se spunea că ar fi urmat să fie instalat în funcția de președinte al Ucrainei după victoria rușilor.