"Atacul a fost solicitat de către forţele partenere, care au anunţat că au identificat o locaţie-ţintă pentru o poziţie de luptă a ISIS. Locaţia respectivă s-a dovedit a fi de fapt o poziţie de luptă a Forţelor Democratice Siriene", se arată într-un comunicat al Comandamentului central al Statelor Unite. Potrivit anunţului făcut de Pentagon, coaliţia îşi exprimă "cele mai profunde condoleanţe" pentru membrii Forţelor Democratice Siriene şi familiile acestora şi subliniază ca va pune în aplicare măsuri de protecţie adecvate pentru a preveni incidente similare în viitor.
Tabqah este un oraş din provincia Raqqa, localizat la aproximativ 55 de kilometri de oraşul Raqqa.
La începutul lunii aprilie, presa siriană a anunţat că minimum 15 civili, inclusiv trei copii şi o femeie, au fost ucişi într-un sat din apropierea oraşului Raqqa, în urma unui atac aerian care ar fi fost desfăşurat de către coaliţia condusă de SUA.
"Operaţiunea Rezolvarea Problemei Inerente" este o misiune militară a Statelor Unite împotriva grupării teroriste Stat Islamic (IS, fost ISIS/ISIL), care include campanii în Iraq şi Siria. Operaţiunea a fost lansată în vara anului 2014.