Ciocniri au izbucnit la Istanbul, unde sute de manifestanţi au fost asediaţi de forţele de poliţie pe strada Istiklal, în apropiere de piaţa Taksim, a anunţat un jurnalist al AFP aflat la faţa locului.
La Ankara, poliţia a folosit gaze lacrimogene şi a pus în funcţiune un tun cu apă împotriva a circa 1.000 de manifestanţi din piaţa Kizilay, în centrul capitalei turce.
Anterior, un grup de contestatari a aprins lumânări şi a eliberat porumbei în parcul Guven, unde un bărbat în vârstă de 26 de ani, Ethem Sarisuluk, a fost ucis de un glonţ tras de poliţie anul trecut.
Cu câteva ore înaintea manifestaţiei de la Istanbul, organizată la apelul organizaţiilor neguvernamentale, sindicatelor şi membrilor societăţii civile, premierul Recep Tayyip Erdogan a avertizat că forţele de ordine vor face "tot ce este necesar, de la A la Z", pentru a o împiedica.
"Nu veţi puteţi ocupa Taksim aşa cum aţi făcut anul trecut pentru că trebuie să respectaţi legea", a adăugat el în faţa miilor de susţinători.
Încă de la primele ore ale dimineţii, mii de poliţişti în uniformă sau în civil au intrat în cartierul în care se află emblematica piaţă din Istanbul, punctul de plecare al revoltei din 2013 şi declarată zonă interzisă constestaţiei.
Autorităţile au mobilizat peste 25.000 de persoane şi circa 50 de tunuri cu apă la Istanbul pentru a contracara manifestanţii. La miezul zilei, acestea au închis şi faimosul parc Gezi.
În această mică grădină publică a luat naştere valul de contestaţii care a cutremurat din temelii, pentru prima dată, regimul lui Erdogan, ce conduce ţara din 2003.
În dimineaţa zilei de 31 mai 2013, poliţia a îndepărtat violent din parc câteva sute de militanţi ecologişti care se opuneau distrugerii sale în cadrul unui proiect de reamenajare a pieţei Taksim.