După numărarea tuturor buletinelor de vot, formaţiunea ANO a obţinut 29,64% dintre sufragii, urmată de partidul de centru-dreapta Democraţii Civici (ODS), cu 11,32 procente. Partidul Piraţilor s-a clasat pe locul al treilea în preferinţele de vot, cu 10,79%, iar partidul eurosceptic de extremă dreaptă SPD a obţinut 10,64% dintre voturi, potrivit Mediafax.
Partidul Social-Democrat (CSSD), condus de către premierul Bohuslav Sobotka, s-a situat doar pe locul al şaselea, cu 7,27% dintre voturi, potrivit rezultatelor finale.
Celelalte patru partide care au reuşit să intre în Parlament sunt Partidul Comunist (7,76%), Partidul Creştin Democrat (5,8%), TOP 09 (5,31%) şi STAN (5,18%).
Alegerile parlamentare din Cehia au avut loc în perioada 20-21 octombrie, iar prezenţa la vot a fost de aproximativ 61% (peste 8,37 milioane de cetăţeni).
Este pentru prima dată în istoria Cehiei când partidul ANO a reuşit să câştige în fiecare dintre cele 13 regiuni ale ţării.
Liderul ANO, Andrej Babis, a anunţat că este deschis pentru cooperare cu toate forţele politice din ţară, dar a reiterat un angajament că nu va forma o coaliţie cu Partidul Comunist sau cu formaţiunea de extremă dreaptă SPD.
Preşedintele Cehiei, Milos Zeman, a anunţat că se va întâlni cu liderii partidelor parlamentare după 28 octombrie pentru a discuta despre viitoarea coaliţie de guvernare.
Împotriva adoptării Euro, dar fără a susține un ”Cexit”
Babis refuză cu obstinație adoptarea euro, o monedă "în faliment", în opinia sa. El se face ecoul altor conducători ai țărilor din Europa de Est ostili cotelor de repartizare a migranților între țările membre ale UE, precum și altor reguli percepute drept o tentativă a Bruxellesului de a le limita suveranitatea națională.
În schimb, el nu propune un 'Cexit' (ieșirea Cehiei din Uniunea Europeană, n.r.), ci este mai degrabă susținător al reformelor UE în vederea încurajării liberei circulații a capitalului, mărfurilor, mâinii de lucru și serviciilor.
Un Donald Trump local
Calificat drept 'versiunea cehă a lui Trump' de revista Forbes, omul de afaceri de 63 de ani, tuns scurt și cu părul grizonant, magnat în domeniile agroalimentar, chimic și media, este al doilea printre cei mai bogați oameni din țara sa, potrivit AFP, citat de Agerpres.
Intrat în politică în 2011 cu mișcarea sa populistă ANO ('DA'), el a câștigat încrederea alegătorilor datorită promisiunilor sale în favoarea unei politici mai "curate" în această țară membră a UE cu 10,6 milioane de locuitori, mai coruptă decât Botswana, potrivit Transparency International.
Legislativele din 2013 au făcut din ANO a doua forță politică a țării. De atunci, Andrej Babis este acuzat adesea de afaceri și tranzacții îndoielnice, ceea ce el neagă categoric.
În mai, Andrej Babis a pierdut portofoliul Finanțelor în urma unui conflict cu premierul social-democrat Bohuslav Sobotka. Acesta nu vedea cu ochi buni tranzacțiile sale financiare îndoielnice, precum și posibilele fraude fiscale și conflicte de interese în care omul de afaceri ar fi fost implicat.
În același timp, liderul ANO este în centrul unui scandal de scurgeri a unor înregistrări cu convorbiri ale sale, lăsând să se presupună că a încercat să influențeze un jurnalist pentru ca acesta să-i atace pe rivalii săi politici.
De la începutul lunii octombrie, el este de asemenea obiectul unei inculpări pentru fraudarea fondurilor europene cu 2 milioane de euro, bani cu care a finanțat construirea în 2007 a fermei sale "Cuib de lebădă", împreună cu un complex hotelier.
De asemenea, Curtea Constituțională slovacă a făcut să apară suspiciuni ale colaborării sale înainte de 1989 cu poliția secretă comunistă StB. "Nu există nicio probă, nu am semnat nimic, nu am colaborat cu poliția secretă", susține el. Acuzația urmează să constituie obiectul unei noi anchete.
Potrivit lui Babis, toate aceste scandaluri nu au scopul decât să torpileze popularitatea ANO.
O avere de 3,49 miliarde de euro
Fost-comunist căruia îi place să împartă dulciuri, precum gogoși, susținătorilor săi, Andrej Babis a acumulat — potrivit Forbes — o avere de 3,49 de miliarde de euro, depășind-o pe cea a lui Donald Trump (3,1 miliarde de euro).
Născut în 2 septembrie 1954 la Bratislava, tânărul Andrej a urmat școala primară la Paris și pe cea secundară la Geneva, datorită tatălui său, un "co-fondator al comerțului exterior slovac". "Am muncit de la vârsta de 15 ani: distribuiam lapte, descărcam colete, munceam pe șantier", își amintește el.
Licențiat în economie, el s-a lansat de asemenea în comerțul exterior și trecut constant 'Cortina de fier', înainte de căderea regimului totalitar în 1989.
Reprezentant comercial în Maroc din 1985 până în 1991, Babis a revenit în 1993 în țara sa divizată în două state independente și a început să-și construiască grupul Agrofert, fiind atras ulterior de politică.
"Sunt un om bogat. Mi-am realizat aproape toate visurile. Am câștigat bani mulți prin muncă cinstită", susține acest tată a patru copii, dintre care doi cu cea de-a doua soție Monika, mai tânără cu 20 de ani.