Paula Robinson, o femeie de 48 de ani, se afla în imediata apropierea a Manchester Arena, în staţia Victoria, atunci când un atacator sinucigaş s-a aruncat în aer, la finalul unui concert al starului pop Ariana Grande, scrie Evening Standard.
Femeia a văzut "zeci de adolescente" ţipând şi fugind şi a încercat să iasă în ajutorul lor, pentru a îi conduce într-un loc sigur. Paula a condus circa 50 de copii şi adolescenţi într-un hotel din apropiere şi apoi şi-a postat numărul de telefon pe Facebook, pentru ca părinţii îngrijoraţi să o poată contacta şi să ia, astfel, legătura cu copiii lor.