Potrivit lui, este o hotărâre emisă şi menţinută de mai multe instanţe de judecată, până la Curtea Supremă de Justiţie. Socialiştii au invocat drept argument, faptul că Parlamentul, şi nu Primăria, este instituţia care stabileşte zilele de sărbătoare.
„Nu am cum să renunţ la această dispoziţie. Asta cum ar fi să-mi tai o mână sau să-mi înfig un cuţit în inimă. Din punctul meu de vedere aceasta rămâne a fi aplicată. Fie o să modific această dispoziţie sau voi emite una nouă”, a declarat Dorin Chirtoacă.
Totodată, primarul şi-e exprimat speranţa că Parlamentul va include această dată în lista sărbătorilor oficiale „şi astfel se va rezolva problema”.
„Este o ironie, după 6 ani de integrare europeană instanţele să interzică Ziua Europei”, a adăugat Dorin Chirtoacă.
Precizăm că primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a semnat o dispoziție prin care Ziua Europei să fie marcată la 9 mai, iar activităţile culturale organizate cu ocazia Zilei Europei să se desfășoare în Piaţa Marii Adunări Naţionale.