Organizația Mondială a Sănătății a acuzat China că nu ia în serios epidemia de COVID din țară. Oficialii din domeniul sănătății au declarat că sprijină testarea pentru călătorii din China.
"Credem că numerele publicate în prezent de China nu reprezintă suficient impactul real al bolii și internărilor din spitale, în ceea ce privește pacienții de la ATI și numărul morților", a declarat MICHAEL RYAN, directorul pentru urgențe al OMS.
Mai mult de atât, cetățenii din China par convinși că Guvernul le ascunde ceva, scrie presa internațională. Mulți chinezi au început să pună la îndoială datele oferite de reprezentanții țării.
Beijingul consideră că doar pacienții cu SARS-CoV-2 care au murit din cauza insuficienței respiratorii pot fi înregistrați la capitolul decese de COVID. Prin urmare, specialiștii se tem că în realitate cifrele sunt mult mai mari decât cele raportate.
"Este posibil ca numărul deceselor de COVID din China să ajungă la un milion sau chiar mai mult iarna aceasta", a afirmat BENJAMIN COWLING, epidemiolog la Universitatea din Hong Kong.
China se confruntă cu cel mai grav focar de cazuri, după ce a abandonat brusc așa-numita politică "zero COVID" la mijlocul lunii decembrie. Miercuri, Uniunea Europeană și-a încurajat statele membre să introducă testarea pentru toți pasagerii care vin din China.