"Cârtița" WikiLeaks, acum în vârstă de 29 de ani și devenită Chelsea Manning după ce în închisoare și-a revendicat identitatea feminină și a făcut greva foamei pentru a obține acceptul autorităților de a face o operație de schimbare de sex, este figura centrală a celei mai mari scurgeri de documente secrete din istoria SUA.
Ea a reușit să sustragă peste 700.000 de documente confidențiale legate de războaiele din Irak și Afganistan, între care peste 250.000 de telegrame diplomatice care au pus SUA în situații dificile. Arestată în mai 2010, a recunoscut că a sustras documentele în timp ce lucra ca analist de informații în Irak. Găsită vinovată în 19 din cele 21 de capete de acuzare împotriva sa, a fost totuși achitată de cea mai gravă acuzație, de ajutor acordat inamicului.
După ieșirea sa din închisoarea de la Fort Leavenworth, între statele Kansas și Missouri (centrul SUA), a cărei oră nu a fost făcută publică, Chelsea Manning rămâne, legal, soldat în rândul forțelor terestre ale SUA și tehnic se va afla în concediu fără plata soldei pe toată durata examinării apelului, în condițiile în care scurtarea pedepsei cu închisoarea nu a anulat și condamnarea în sine.
Apropiații lui Chelsea au salutat eliberarea ei, cu atât mai mult cu cât aceasta a avut în închisoare două tentative de sinucidere. Considerată de susținătorii ei un "avertizor de identitate" și comparată adesea cu fostul consultant al Agenției naționale de securitate a SUA Edward Snowden, Chelsea Manning nu este privită la fel de toți americanii, dintre care o parte au criticat decizia lui Obama de a o pune în libertate, începând cu actualul președinte Donald Trump, care a calificat-o drept "o trădătoare care n-ar fi trebuit niciodată eliberată din închisoare".