Ministrul francez de Interne şi primarul Parisului au fost printre puţinii oficiali prezenţi la comemorarea de anul acesta a atentatului ce a vizat revista satirică Charlie Hebdo. Din difuzoare au răsunat numele victimelor atacului, înainte ca cei prezenţi să depună coroane de flori în faţa redacţiei publicaţiei şi să ţină un moment de reculegere.
O ceremonie similară s-a desfăşurat puţin mai departe, la locul unde teroriştii l-au ucis pe poliţistul Ahmed Merabet, cel care a încercat să-i oprească în fuga lor de la locul crimei. Ultima oprire a fost în faţa supermarketului unde Amedy Koulibaly a ucis patru oameni şi a luat mai mulţi ostatici, pe 9 ianuarie.
Pe 7 ianuarie 2015, fraţii Chérif şi Saïd Kouachi au intrat în redacţia revistei satirice Charlie Hebdo, unde avea loc o sedinţă de sumar. Au ucis 12 persoane, majoritatea jurnalişti, după care au fugit de la faţa locului. A doua zi, în plină vânătoare a celor doi islamişti, o tânără poliţistă chemată să intervină la un accident rutier, în sudul Parisului, a fost ucisă de un alt terorist - Amedy Coulibaly.
Pe 9 ianuarie, fraţii Kouachi, deveniţi cei mai căutaţi oameni din Franţa, şi-au abandonat maşina şi s-au ascuns într-o tipografie. Între timp, la un supermarket evreiesc din estul Parisului, Amedy Coulibaly a ucis patru persoane şi a luat alte 16 persoane ostatice. A ameninţat că îi va omorî pe toţi, dacă fraţii Kouachi nu vor fi lăsaţi în pace. În cele din urmă, fraţii Kouachi şi Coulibaly au fost ucişi, la interval de câteva minute.
Pe 11 ianuarie 2015, peste patru milioane de persoane, în frunte cu 50 de şefi de stat şi de Guvern, inclusiv preşedintele român Klaus Iohannis, au ieşit pe străzile marilor oraşe franceze la vaste manifestaţii sub lozinca 'Je suis Charlie', în sprijinul libertăţii de expresie.