Mai multe rachete ruse au lovit portul ucrainean Nikolaev (Mikolaiv) de la Marea Neagră, a declarat duminică un consilier al Ministerului de Interne de la Kiev, Anton Gheraşcenko, transmite Reuters.
Oficialul ucrainean a postat pe social media că autorităţile locale au fost cele care au anunţat atacul.
Forţele ruse au atacat porturi sudice ale Ucrainei, precum Odesa, Nikolaev şi Mariupol, pe măsură ce încearcă să taie accesul Ucrainei la Marea Neagră şi să stabilească un coridor terestru din Rusia şi până în Crimeea, peninsulă ucraineană anexată ilegal de Moscova în 2014.
Rafinăria din Kremenciug, din regiunea Odesa, a fost complet distrusă după atacul rus, a anunţat Dmitro Lunin, guvernatorul regiunii Poltava, la televiziunea publică, conform Agerpres.