„Îl iubim pe Belmondo pentru că el este ca noi”, a declarat Emmanuel Macron la ceremonia dedicată lui Jean-Paul Belmondo, de la Paris, potrivit France24.
Politicieni, vedete și staruri din lumea sportului s-au numărat printre miile de oameni care au participat la fastuoasa ceremonie de la Les Invalides din Paris.
Președintele francez l-a descris pe Belmondo drept „o vedetă de neegalat a cinematografiei franceze”, făcând referire la colaborările actorului cu regizorii Noului Val Francez, François Truffaut și Jean-Luc Godard.
De asemenea, Macron a declarat că actorul a fost o „prezență de neuitat” în opera altor autori francezi revoluționari, precum Jean-Pierre Melville, Alain Resnais și Claude Chabrol.
Mii de oameni s-au adunat și afară pentru a urmări ceremonia pe ecrane special amenajate pentru acest eveniment.
Ultima dată când s-a organizat o astfel de ceremonie a fost pentru fostul președinte Jacques Chirac, în anul 2019.
„Este important pentru mine să fiu aici. Este ca și când ți-ai lua rămas bun de la un vechi tovarăș, cineva care a fost acolo încă din adolescența mea”, a declarat soția președintelui Emmanuel Macron.
Înmormântarea va avea loc vineri. Va fi permis accesul a o mie de persoane, care trebuie să prezinte certificatul de vaccinare anti-Covid pentru a lua parte la eveniment, a anunţat Palatul Élysée.
Jean-Paul Belmondo a murit pe 6 septembrie, la vârsta de 88 de ani. „Familia lui Jean-Paul Belmondo şi-a pierdut pilonul. Jean-Paul s-a stins astăzi. A plecat să se alăture vechilor complici de la Conservator. Zâmbetul lui sincer va fi mereu acolo”, a transmis familia într-un comunicat.