Şcoala Al-Nazla din Saftawy, situată la periferia Jabaliya, era folosită ca adăpost temporar de oamenii care fug de violenţe, atunci când a avut loc atacul.
Un martor a declarat pentru CNN că ginerele său era tratat în urma rănilor suferite în timpul atacului.
Filmările CNN arată cum angajaţi din sănătate de la clinica Sheikh Radwan se ocupă de trupuri învelite în cearşafuri albe.
Un angajat a arătat trupul unui copil mic care a murit. CNN a solicitat o reacţie de la Armata israeliană, dar nu a primit-o, deocamdată.
Vestea atacului vine în contestul în care situaţia umanitară din Gaza continuă să se deterioreze.
Sâmbătă, într-o declaraţie pe reţeaua X, Oficiul Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Problemelor Umanitare (OCHA) a avertizat că sistemul de sănătate din Gaza ”este în genunchi”, accesul la spitale şi alte facilităţi diminuându-se în continuare, în contextul lipsei de provizii şi al atacurilor israeliene.
Vineri, 15 dintre cele 36 de spitale din Gaza erau doar parţial funcţionale, 21 de spitale erau închise şi funcţionau şase spitale de campanie, arată un raport al OCHA, care citează Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Spitalele existente operează depăşind de peste patru ori capacitatea paturilor, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, a afirmat agenţia.