"Era regele petrecerilor de la Davos, acum este pe lista neagră a proscrişilor, alături de terorişţi şi traficanţi," este descrierea făcută de renumita platformă de analize economice Bloomberg.
În esenţă, sancţiunile americane îl opresc pe Deripaska să participe la economia globală în dolari, iar impactul a fost imediat: în numai trei zile, averea sa uriaşă s-a înjumătăţit, pentru că investitorii internaţionali au vândut în masă acţiunile şi bondurile emise de compania acestuia.
Vineri, Statele Unite au interzis tuturor comapniilor americane orice contact comercial cu o serie de conglomerate ruseşti, inclusiv United Co Rusal.
Acţiunile companiilor listate pe bursa din Moscova au scăzut cel mai tare din ultimii patru ani, rubla a înregistrat cea mai mare scădere din lume, iar riscul de credit al Rusiei a explodat.
Investitorii au vândut masiv acţiunile deţinute în cadrul companiilor cu legături directe la oligarhii ruşi. MMC Norilsk Nickel PJSC, controlat de Vladimirt Potanin, a scăzut cu 19% în Londra, cea mai mare valoare din 2008, iar traderii se tem că şi imperiile financiare controlate de alţi oligarhi ruşi ar putea urma.
Oleg Deripaska a devenit celebru cu aproape un deceniu în urmă, într-o scenă în care, sub privirile neîndurătoare ale lui Vladimir Putin, asemeni unui elev prins când copiază, este chemat să-şi pună semnătura pe un document. Pe de altă parte, oligarhul este unul dintre oamenii de afaceri suspectat de legături cu atacurile şi campaniile virtuale atribuite Rusiei, pentru a influenţa victoria lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale din 2016.