La 1.73 metri înălțime și peste 130 de kilograme, Natalia Kuznețova a fost supranumită cea mai puternică femeie din lume. Rusoaica este, de asemenea, o culturistă cunoscută, care a reușit să stabilească noi recorduri mondiale la categoria feminină pentru ridicări și musculatură.
„Sunt întrebată deoseori cum m-aș descrie. Ei bine, m-aș descrie drept o femeie puternică. O amazoană”, spune aceasta.
Pentru a ajunge în acest punct, Natalia a fost nevoită să petreacă multe ore în sala de fitness, însă rusoaica este foarte atentă și la dietă.
La micul dejun, sportiva consumă șase ouă fierte, ovăz și fructe. Urmează două shake-uri proteice, iar masa de prânz conține carne de vită, broccoli, cartofi dulci, salată grecească și două felii de pâine. La cină, Natalia Kuznețova mănâncă somon cu orez, ciuperci și salată verde, în timp ce la desert mănâncă un iaurt cu fructe de pădure și unt de arahide.