Cea mai mare comandă de Black Friday a fost un televizor în valoare de 148.731 euro, precizează agenția de marketing online Limitless Agency, care a centralizat rezultatele campaniei Black Friday 2022.
Pe ansamblu, magazinele online au înregistrat venituri în valoare de aproape 21 milioane de euro, în ușoară creștere, cu 1,5%, față de perioada similară de anul trecut.
Compania a analizat datele a 568 de magazine online.
Cele mai mari vânzări au fost pe segmentul IT & C: 16 milioane euro, în scădere cu 1,4% față de anul trecut, urmată de fashion, cu 1,8 milioane euro, în creștere față de 2021.
Pe segmentul casă & grădină s-au înregistrat vânzări online de 700.000 euro, în creștere cu 30,5%, în timp ce la auto încasările au fost de 694.000 euro, în creștere cu 19,7%.