Ce mașini folosesc cele mai puternice personalități politice din lume

Tuesday, 10 May 2016, 10:39, Sursă: REALITATEA.NET

Politicienii sunt și ei oameni, iar de aici deducem că, la fel ca orice om normal, și liderii de stat au nevoie să se deplaseze din punctul A în punctul B. Doar că pentru ei lucrurile sunt mult mai simple, aparent.

Vorbim aici de mașinile în care mai marii dintr-un stat își petrec timpul atunci când se deplasează în coloană oficială sau efectuează diverse vizite, scrie Două Locuri.

1. Regina Elisabeta a Marii Britanii – Bentley State Limousine

Proaspăt devenită suveranul britanic cu cea mai lungă perioadă de domnie din istorie, Regina Elisabeta a II-a se deplasează după cum îi dictează programul ei regal într-o limuzină Bentley bazată pe modelul Arnage R.

Pe lângă elementele suplimentare de protecție, Bentley State Limousine se bazează pe un V8 cu 400 de cai putere pentru a-și croi drum din situațiile neplăcute. De asemenea, anvelopele sunt ranforsate cu kevlar, același material folosit la fabricarea vestelor antiglonț.

2. David Cameron, primul ministru al Regatului Unit – Jaguar XJ Sentinel

Despre David Cameron se poate spune că nu este un prim-ministru perfect, dar nimeni nu-l poate acuza de lipsă de gust. În prezent, Cameron se achită de sarcinile presante din agenda sa cu ajutorul unui Jaguar XJ Sentinel.

Numele mașinii spune tot, dar am vrea totuși să adăugăm că dedesubtul limuzinei este protejat de o placă de oțel rezistent la explozii, cu grosimea de 1,3 cm iar sub capotă lucrează 500 de cai putere.

O combinație destul de hardcore, având în vedere că mașina personală a lui David Cameron este o Honda CR-V.

3. Barack Obama, președintele Statelor Unite ale Americii – Cadillac One

Generic, putem spune că Obama folosește un Cadillac pentru drumurile zilnice prin Washington, dar practic, vă asigurăm că Bestia, așa cum e poreclită limuzina, e orice altceva numai Cadillac nu.

Prețul exact rămâne un mister, dar zvonuri spun că suma sare lejer de un milion de dolari. Limuzina vine la pachet cu un mecanic propriu, portiere cu blindaj de 20 de centimetri și geamuri groase de aproape 13 centimetri. Toate modificările fac ca Obama-mobilul să cântărească nu mai puțin de șapte tone.

4. Francois Hollande, președintele Franței – Citroen DS5 HYbrid4

Președintele Franței punctează și el la capitolul stil, cel puțin în ceea ce privește mașina prezidențială pe care a ales-o. Vorbim despre un Citroen DS5 HYbrid4 cu care Francois Hollande a înlocuit modelul blindat Renault Vel Satis folosit de Nicholas Sarkozy. Nu se știu prea multe despre mașină în materie de blindaj, deși nu avem dubii că acesta este prezent pe modelul francez.

5. Papa Francisc

Papamobilul a luat multe forme de-a lungul timpului, așa că nu putem vorbi despre un model anume. De exemplu, în trecut, foștii papi au folosit pentru deplasarea în diverse vizite fie modele ca Seat Panda, Mercedes-Benz ML sau Kia Sorento. Recent, în timpul vizitei sale în SUA, Papa Francisc a folosit un Fiat 500L care i-a asigurat o prezență discretă pe străzile din Washington DC.

6. Vladimir Putin, președintele Rusiei – Mercedes-Benz S-Class

Putin merge pe mâna celor de la Mercedes-Benz când vine vorba de deplasări, de care se achită folosind un S-Class blindat cu ampatament mărit. În cazul deplasărilor în afara țării, mașina este transportată cu ajutorul unui avion IL-76. Putem spune că Mercedes-Benz S-Class este un model cu tradiție pentru liderii de la Kremlin, fiindcă în trecut Elțin și Medvedev au folosit modele S-Class blindate de firma belgiană Carat Duchatelet.

7. Angela Merkel, cancelarul Germaniei – Audi A8 W12

Angela Merkel a optat, cum era de așteptat, pentru o marcă germană de mașini. Se pare că Audi este mai pe placul Cancelarului Germaniei în comparație cu rivalii lor de la BMW sau Mercedes-Benz. Vorbim despre un Audi A8 W12, cu numărul de înmatriculare inscripționat “0-2″, însă doamna Merkel mai alternează din când în când mașinile ca să-și mențină neutralitatea vis-a-vis de susținerea pentru industria auto din Germania.

Adaugă părerea ta
Alte articole din: Homepage