Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, citat de IPN, în martie anul trecut, tânărul, aflându-se pe teritoriul unei stâne din satul Logăneşti, Hânceşti, la care muncea şi fiind sub influenţa alcoolului, s-a luat la ceartă cu un coleg, lovindu-l cu o bucată de lemn. Cel din urmă a decedat la spital.
În cadrul acţiunilor de urmărire penală procurorii au luat în calcul mai multe versiuni ale celor întâmplate, inclusiv declaraţiile unui martor precum că victima ar fi căzut de la înălţime. La scurt timp însă tânărul s-a predat poliţiei. El a spus că cel pe care l-a omorât îi apare în somn şi nu poate trăi cu această povară.