Mișcarea clericului Fethullah Gulen este acuzată de guvernul turc că ar fi la originea loviturii de stat. Dacă președintele Recep Tayyip Erdogan a făcut referire voalat, premierul și cel puțin un ministru au lansat acuzația în mod direct.
O declarație a mișcării clericului Gulen a negat însă implicarea în criza din Turcia și a condamnat lovitura de stat.
În primăvară, Erdogan a desemnat oficial mișcarea religioasă a clericului Fethullah Gulen, cu baza în SUA, drept grupare teroristă, potrivit Agerpres.
El a precizat că guvernul a aprobat o decizie prin care adepții lui Gulen sunt desemnați ca "gruparea teroristă gulenistă".
Erdogan, acuzat de critici de un stil de conducere din ce în ce mai autoritar, l-a descris de mai multă vreme pe Gulen drept un terorist, încercând să diminueze influența clericului, construită pe o rețea de școli și companii în Turcia și în străinătate.
Companii media afiliate lui Gulen au fost închise sau preluate, o bancă a fost confiscată, iar sute de persoane au fost reținute. Mii de adepți din poliție și justiție ai clericului au fost demiși sau li s-au încredințat alte misiuni.
Erdogan îl acuză pe Gulen de conspirație pentru a-l răsturna de la putere prin construirea unei rețele de susținători în media, justiție și educație, ceea ce clericul neagă.
Cei doi au fost aliați până când poliția și procurori considerați favorabili lui Gulen au deschis o anchetă pentru corupție în cercul apropiat lui Erdogan în 2013, la 11 ani după ce Partidul Justiție și Dezvoltare (AKP) al acestuia a acces la putere.
Fethullah Gulen, care trăiește într-un exil autoimpus în SUA de peste un deceniu, predică islamul sunnit alături de un mesaj de dialog interconfesional. Mișcarea sa, cunoscută drept "Hizmet" ("Serviciul"), acționează în Europa, SUA, Asia și Africa.
Anul trecut, guvernul turc a angajat o firmă internațională de avocatură pentru a investiga activitățile acestei mișcări în afara țării.