Mulți ar putea privi aceste măsuri exagerate, care au fost puse, în ultima perioadă și pe seama unor probabile tentative de asasinat. Vladimir Putin reduce o figură solitară, conducând armata Rusiei într-un război cu risc ridicat care amenință să distrugă economia țării sale. Se pare însă că lui Putin nu îi este atât de teamă pe cât ar părea.
Profesorul de științe politice Cristian Pîrvulescu a explicat, într-un interviu pentru Ziare.com, ce ascunde de fapt această atitudine distantă a președintelui Rusiei.
”Aceasta nu este o atitudine nouă. În orice caz, este o atitudine imperială, distantă, deja de foarte multă vreme. Gândiți-vă la acele filme în care îl vedem venind singur pe coridoarele Kremlinului pentru a ajunge pe un autentic tron care predomină întreaga lume. Nu este o situație nouă dar a fost mult amplificată de pandemia de COVID.
Masa aceea mare, distanța foarte mare de persoanele din jur este dictată de protecție mai ales cu acei interlocutori care nu acceptă să fie testați de către autoritățile sanitare ruse. Pentru că cei care acceptă pot să stea ceva mai aproape, având certitudinea că nu sunt infectați în ultimele ore.
Acest lucru s-a întâmplat cu Emmanuel Macron dar și cu Viktor Orban care nu poate fi considerat un adversar al lui Vladimir Putin, din contră. Nu cred că această atitudine este legată de frica de atentat.
Pe de altă parte există o adevărată obsesie însă, pentru un fost ofițer KGB foarte violent, nu mă miră, frica de otrăvire. Există laboratoare speciale care verifică tot. Nimic din ceea ce se mănâncă și se bea în context oficial sau neoficial de către președintele Rusiei nu este neverificat anterior”, a explicat politologul Cristian Pîrvulescu.
”Oligarhii nu au niciun interes să-l asasineze”
Dacă cineva ar vrea, totuși, să vrea să îl asasineze pe președintele rus, nu va face parte din rândul oligarhilor care încearcă mai degrabă să își vadă interesul financiar.
”În ceea ce privește cealaltă poveste și anume că cineva din dreapta pretoriană sau din zona oligarhilor ar putea să-l asasineze- oligarhii nu au capacitate și nici interes. În orice caz nu în acest moment. Sigur că vor să își apere afacerile dar nu pot să facă așa ceva. Gândiți-vă că nu s-a întâmplat în cazul lui Saddam Hussein, Muammar al-Gaddafi.
De ce s-ar întâmpla aici unde avem o structură de putere mult mai clară și cu protecție mult mai înaltă.
În realitate, căderea riscă să vină dinspre societatea rusă, aceea care pare manipulată, pare îndobitocită. Din rândul acesteia există foarte mulți care, împotriva sancțiunilor, iau atitudine. Acum se pedepsește cu închisoarea promovarea de știri false- iar acum știre falsă este că Rusia este în Război cu Ucraina și nu este o operațiune umanitară specială. Iar aceste sancțiuni nu au împiedicat 7000 de oameni de știință, cercetători și profesori universitari să semneze o scrisoare, așa cum nu i-a împiedicat pe alții să își dea demisia. Iar faptul că Putin cere rușilor să stea strâns uniți în jurul conducătorului este iarăși un simptom al lui de slăbiciune”, a mai spus politologul.
De ce nu vom asista la prăbușirea lui Vladimir Putin în viitorul apropiat
O înlăturare a lui Putin de la putere ar putea duce la o instabilitate extrem de mare în Rusia. Iar acest fapt este posibil pentru că în urma lui Putin nu poate nimeni să conducă cu adevărat țara.
”Însă, cu toate acestea, nu cred că Vladimir Putin se va prăbuși în următoarele săptămâni sau luni chiar dacă ar fi vorba despre un curs defavorabil al forțelor militare ruse. Nu se va întâmpla acest lucru peste noapte pentru că, fiind vorba despre o structură personalizată, nimeni nu va lua decizia să-l înlocuiască fără să știe care este pasul următor. Pericolul de dezmembrare al Rusiei este real. Ce se întâmplă după ce nu mai e Putin? Cine o să mai conducă? Nici Lavrov, nici Șoigu, nici Gherasimov, ca să dau exemple din zona apropiată, nici cei serviciile secrete nu au autoritatea aceasta.
Elțîn și familia lui au avut inteligența de a-l alege pe Putin din mulțimea de pretendenți și de a-l pune succesor. Aici nu există așa ceva”, a mai spus Cristian Pîrvulescu.
De fapt, suntem într-o situație inedită. În principiu, se spune că regimurile totalitare care sunt centrate pe cultul personalității nu se prăbușesc din interior ci prin război. Dar nu printr-un război precum cel din Ucraina ci prin unul mondial. Aici suntem într-o altă situație.
Este foarte complicat și pentru cei din jurul lui, dependența financiară, toate averile acestea pot fi oricând retrase de Putin. Are cheia tuturor, are mijloace de a-i șantaja, de a-i ține sub control. Nu este un om care se bazează pe încredere ci se bazează pe control și pe frică. Nu-l deranjează că celorlalți le este frică de el dar nu vrea să fie o imagine negativă. El vrea să fie un tiran care se gândește la binele omenirii. Pentru că el crede, în paranoia sa, că binele omenirii îl realizează acum iar ceilalți sunt dușmanii lui, a mai arătat politologul.