'Propunerile de denumire' ale celorlalte 27 de țări membre ale UE nu au mulțumit Regatul Unit, iar discuția va continua în săptămânile următoare, a afirmat o sursă diplomatică, precizând că a fost imposibil să se ia o decizie care să stabilească formal această unitate cu ocazia unei reuniuni a miniștilor Apărării din UE la Bruxelles, scrie Agerpres.
Potrivit concluziilor reuniunii, UE 'așteaptă cu interes crearea efectivă, ca obiectiv pe termen scurt, a unei capacități militare de planificare și conduită (MPCC) în cadrul Statului Major al UE la Bruxelles'.
Această unitate, care va conduce trei misiuni de consiliere și formare ale UE în Africa 'își va asuma responsabilitatea, la nivel strategic, de planificare și desfășurare operațională a misiunilor militare ale UE cu mandat ne-executiv', adică necombatante, se arată în documentul citat.
În martie, Londra a aprobat, cu celelalte 27 de state membre ale UE, principiul creării unui embrion de cartier general militar european, limitat în acest stadiu la un comandament simultan de trei operațiuni necombatante ale UE în Mali, Somalia și Republica Centrafricană (din 12 în total).
UE spera să creeze oficial această unitate în această săptămână, dar Londra a blocat lansarea, refuzând termenul de 'cartier general operațional' utilizat în documentele juridice.