În ziua în care Spania a emis un mandat internaţional pentru arestarea lui, Carles Puigdemont a spus la un post de televiziune belgian că, probabil, nu va avea parte de un proces corect la Madrid.
Puigdemont s-a declarat pregătit să candideze la alegerile anticipate din 21 decembrie, dar cu o campanie condusă de la Bruxelles.
Din punct de vedere legal, lupta pentru independenţă pare încheiată. Pentru mulţi catalani însă, lupta abia începe. Mii de oameni s-au adunat în marile oraşe ale regiunii separatiste pentru a cere libertate şi au cântat imnul local.
În afară de Puigdemont, alţi patru foşti miniştri sunt de asemenea în exil în Belgia. Opt foşti oficiali rămaşi în Spania au fost trimişi la închisoare de un judecător. Cu toţii sunt acuzaţi de rebeliune, răzvrătire şi deturnare de fonduri.