Obiectul vestimentar tricotat, ars cu ţigara şi nespălat de peste douăzeci de ani, de când liderul trupei Nirvana l-a purtat ultima dată, a fost adjudecat la New York contra sumei astronomice de 334.000 de dolari.
"Acest pulover a fost cumpărat de el dintr-un magazin de la marginea străzii și este confecționat undeva în anii '60, a fost folosit la greu, are multe pete, arsuri de țigară. Este ușor de identificat din cauza arsurilor și petelor. L-a purtat la toate concertele importante. După mine este Sfântul Graal al lucrurilor purtate de el vreodată cu care se putea veni la o licitație.", Darren Julien, președintele casei Julien's Auction.
La aceeaşi licitaţie a fost vândută şi chitara personalizată Fender Mustang, folosită de muzician în turneul „In Utero”. Instrumentul a fost adjudecat contra sumei de 340.000 de dolari, după ce mai mulţi ani a fost expus la muzeul Rock and Roll Hall of Fame.
Kurt Cobain a format Nirvana împreună cu basistul Krist Novoselić, în 1987, în Aberdeen. Trupa s-a stabilit mai târziu în Statele Unite. Pe 8 aprilie 1994, la vârsta de 27 de ani, Kurt Cobain a fost găsit mort în casa lui din Seattle. Analizele au determinat că moartea sa a survenit, cu trei zile înainte, prin împuşcare, iar arma şi un bilet de adio au fost găsite la faţa locului.