Un bărbat care susține că se numește Driss Oukabir s-a prezentat la Poliție și a precizat că astăzi i s-au furat actele de indentitate, în jurul orei 12.00, scrie El Pais. Reamitim că la fața locului atentatului a fost găsit un pașaport pe acest nume, poliția mergând pe această pistă: Driss Oukabir este suspectul pe care l-au reținut.
Atentat terorist în Spania. O dubă a intrat în mulţime, în Barcelona, pe renumita arteră turistică "Las Ramblas". Potrivit autorităţilor spaniole, 13 persoane au murit, 90 sunt rănite, iar unul dintre suspecţi a fost deja arestat de Poliţie: Driss Oukabir, un marocan care a şi închiriat maşina. Presa catalană mai vorbeşte în schimb, de încă un supect care este căutat. Autorităţile tratează incidentul ca pe un atentat terorist şi a transmis oamenilor să nu se apropie de zona Piaţa Catalunya, anunţă BBC. Totodată, forţele de ordine au cerut ca metroul şi staţiile de autobuz să rămână închise. Oamenii care erau la faţa locului s-au refugiat în cafenelele şi restauranatele din zonă, pentru a se proteja. Imediat după atac, suspectul care a fost deja reţinut a intrat într-un restaurant din zonă. Pe de alte parte, Ministerul român de Externe a anunţat că s-a instituit o celulă de criză la Ambasada României la Madrid, iar Consulatul General al României la Barcelona a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale pentru a verifica dacă printre victime se înregistrează și cetățeni români.