„Rareori am cântat această melodie în mulţii ani de când a fost scrisă, pentru că nu m-am gândit niciodată că va mai fi relevantă. Dar, în lumina deciziei sângeroase şi îngrozitor de greşite a unui om de a invada un vecin paşnic, neameninţător, cântecul este, din nou, o pledoarie pentru umanitatea noastră comună.
Pentru curajoşii ucraineni care luptă împotriva acestei tiranii brutale şi, de asemenea, pentru mulţi ruşi care protestează faţă de această grozăvie, în ciuda ameninţării cu arestarea şi închisoarea – Noi, toţi, ne iubim copiii. Opriţi războiul”, este mesajul lui Sting, care apoi cântă melodia Russians.
Postarea se încheie cu furnizarea detaliilor pentru a face donaţii către organizaţiile umanitare pentru Ucraina.