Într-un interviu acordat cotidianului, Christine Blasey Ford a spus că, în calitate de studentă a unui liceu din suburbia Maryland de lângă Washington, Kavanaugh era beat când a incercat să o imobilizeze, apoi să o pipăie şi să o dezbrace de haine, notează Mediafax.
În interviul acordat pentru The Washington Post, Ford a spus că atunci când a încercat să strige după ajutor, Kavanaugh i-a pus mâna peste gură. "Am crezut că ar putea să mă omoare din greşeală", a declarat Ford, adăugând: "Încerca să mă atace şi să-mi scoată îmbrăcămintea".
Săptămâna trecută, Kavanaugh a declarat că neagă "categoric şi fără echivoc" afirmaţiile.
Liderul senatorilor democraţi, Chuck Schumer, a declarat: "Comisia Juridică a Senatului trebuie să amâne votul până când aceste acuzaţii grave şi credibile sunt investigate temeinic".
Senatorul democrat Diane Feinstein, liderul democrat a Comisiei Juridice, a emis o declaraţie duminică solicitând amânarea numirii în funcţie a lui Kavanaugh.