Kandice este văduvă şi mama a două fetiţe. S-a angajat ca profesoară la o şcoală din Raeford, Carolina de Nord, un job pe care şi-l dorea mai ales după o perioadă dificilă din viaţa ei. Era iubită atât de copii, cât şi de părinţi, dar şcoala a concediat-o din cauza hobby-ului ei, scrie mediafax.ro.
Profesoara iubeşte dansul la bară, spune că o ajută să se menţină în formă, să scape de anxietate şi a ajutat-o mult şi în perioada în care nu putea să doarmă din cauza pierderii soţului ei. De asemenea, femeia câştigă şi bani din asta, dând lecţii de dans sau sfaturi în mediul online. Dar aceste video-uri au dus la pierderea job-ului la care visase, deşi mulţi cred că nu este o concediere corectă.