Guvernul este într-o poziție juridică 'solidă' de a ignora cererea UE dacă negocierile privind Brexit-ul se vor încheia fără un acord, se arată într-un raport publicat sâmbătă de comisia amintită.
''Concluzia noastră este aceea că dacă nu se ajunge la un acord, atunci întreaga legislație UE va înceta să se aplice, iar Marea Britanie nu va face obiectul niciunei obligații de a furniza vreo contribuție financiară'', relevă raportul intitulat 'Brexit și bugetul UE'.
Miercuri, Camera Lorzilor a parlamentului britanic a aprobat un amendament la proiectul de lege privind Brexit, destinat în mod concret protejării drepturilor cetățenilor din UE, frânând astfel calendarul guvernului conservator condus de Theresa May. Textul va trebui să treacă și prin Camera Comunelor.
Însă această amânare nu pune în discuție proiectul de lege ce autorizează activarea articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, pe care May intenționează să-l declanșeze înainte de sfârșitul lui martie, termen pe care ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, l-a confirmat vineri, la Bratislava.