Fata ar fi povestit familiei despre planurile sale înainte de a părăsi satul de lângă Lyon unde locuia, a declarat pentru CNN o purtătoare de cuvânt a poliţiei din comuna La Salle, relatează News.ro.
Poliţia crede că victima ar fi putut încerca să dea curs unei provocări de pe TikTok. Mai exact, moartea ei ar putea avea legătură cu un concurs de vânătoare de fantome care se desfăşoară zilele acestea în Franţa pe platforma socială.
Celelalte ipoteze de lucru pentru descifrarea acestui caz extrem de șocant și, totodată, de misterios sunt că a fost o "crimă consimţită" sau un sacrificiu, dar nu este exclusă nicio încercare de a realiza o farsă pe reţelele sociale în biserica dezafectată.
Poliţia caută un tânăr care a fost văzut alături de fată, în ultimele sale clipe de viață. Există, de asemenea, alte două cazuri de persoane dispărute în zonă, despre care poliţia spune că ar putea avea legătură cu acest caz.
Potrivit purtătoarei de cuvânt, victima şi un prieten de sex masculin au fost văzuţi în zonă îmbrăcaţi "ca nişte vampiri". Martorul le-a spus anchetatorilor că fata arăta ca un "cadavru ambulant".
O reclamă în care niște măicuțe se „împărtășesc” cu chipsuri a fost interzisă în Italia. „Degradant și blasfemator”
Detaliile legate de moartea tinerei sunt absolut înfiorătoare. Anchetaorii iau în calcul ca aceasta ar fi fost înjunghiată cu un cuţit de camping şi a sângerat până la moarte. În plus de asta, fata prezenta și 3 urme de împușcături, despre care poliţia spune că ar fi putut fi aplicate după ce a murit.
La fața locului nu au fost constatate semne de luptă.
Poliţia mai spune că a găsit lângă cadavrul ei un pachet de bezele roz şi câteva produse alimentare cumpărate de la un magazin local. Tânăra nu avea asupra ei niciun document sau telefon mobil atunci când un locuitor local a descoperit cadavrul în descompunere, potrivit poliţiei.