Anterior, săptămânalul 'Le Canard enchaine' a publicat informații conform cărora pierderile pe care le va suferi Franța în urma rezilierii acestui contract se vor ridica la peste două miliarde de euro.
"Se întâmplă uneori ca (săptămânalul) Le Canard enchaine să ofere informații inexacte. Toate cifrele vor fi prezentate, ele vor fi transparente... Mă întrebați dacă va fi vorba de două miliarde. Vă spun că nu, aceste cifre vor fi sub un miliard", a spus Sapin, la postul de radio France Inter, adăugând că documentul privind rezilierea contractului cu Rusia va fi analizat de consiliul de miniștri până la sfârșitul lui august.
Politician francez:Fără un dialog fructuos cu Rusia, nu vom rezolva problemele din Orientul Mijlociu
Deputata Valerie Pecresse, în cadrul Adunării Naționale din partea partidului "Republicanii" al lui Nicolas Sarkozy, a avertizat, joi, că renunțarea la livrarea către Rusia a celor două portelicoptere Mistral, pe care le-a comandat aceasta, va costa Franța foarte mult, în contextul în care "niciuna dintre problemele importante din lume nu va putea fi reglementată fără relații normale și un dialog fructuos cu Rusia".
Hollande, despre navele de război Mistral: Am ajuns la un bun acord cu Putin
"Am purtat mai multe discuții cu președintele (rus Vladimir) Putin și s-a ajuns la un bun acord. De altfel, aceste nave se bucură de ceva căutare din partea multor țări și nu va fi nicio problemă în a găsi cumpărător", spunea Hollande, precizând că rușilor le vor fi restituite sumele pe care ei le-au plătit și cheltuielile cauzate.
Totodată, Hollande confirma restituirea a "cel puțin 1,2 miliarde de euro" Rusiei.
"Parlamentului francez îi va fi înaintat un proiect de lege în vederea ratificării acestui acord" și "cifre foarte precise vor exista în documentul parlamentar. Franța nu va avea de plătit nicio penalitate, nu va avea niciun fel de cheltuieli suplimentare cauzate de rezilierea acestui contract", mai preciza șeful statului francez.
Parisul și Moscova au adoptat, săptămâna trecută, o decizie privind rezilierea contractului pentru construcția și livrarea a două nave franceze Mistral Rusiei.