Bulgaria, vecina României de la sud de Dunăre, a votat împotriva desemnării Laurei Codruța Kovesi în funcția nou înființată de șefă a Parchetului European, scrie cotidianul bulgar Sega, citat de Euractiv.com.
La votul din Coreper, România a votat la rândul ei împotriva lui Kovesi.
Kovesi a ajuns pe lista scurtă pentru acest post, alături de alți doi candidați, francezul Jean-François Bohnert și germanul Andres Ritter.
La votul din Coreper, care îi reunește pe ambasadorii permanenți ai statelor membre, Bonhert a obținut 50 de voturi, iar Kovesi și Ritter câte 29.
De ce a votat Bulgaria împotriva lui Kovesi? Potrivit Sega, premierul Boyko Borissov este nemulțumit de o serie de declarații făcute de Kovesi în timpul unei vizite în Bulgaria în martie 2017.
Kovesi a fost invitată la momentul respectiv de presedintele Curtii Supreme de Casatie bulgare, Lozan Panov, un susținător al modelului românesc anticorupție.
Vizita fostei șefe a DNA a stârnit însă unele critici din partea altor reprezentanți ai sistemului judiciar bulgar.