Autoritățile britanice au deja planuri pentru primele zile și săptămâni după moartea noului rege, scrie ziare.com.
„Din păcate, începând de mâine dimineață (miercuri, 21 septembrie) vor începe pregătirile pentru Operațiunea Menai Bridge. Chiar regele a spus în momentul proclamării că va duce acest rol cât timp va fi în viață. Are 73 de ani și trebuie să te gândești la asta. Și începând cu poliția, trebuie să începem pregătirile pentru viitor”, a declarat Simon Morgan, un fost ofițer de securitate al familiei regale britanice.
Practic, evenimentele și programul din ultimele zile se vor repeta și la dispariția regelui Charles al III-lea.
Când Regele Charles al III-lea va deceda, prințul William va fi automat proclamat noul rege al Regatului Unit.
Este posibil și ca Charles al III-lea să abdice de la tron, însă cel mai probabil acesta va rămâne rege până în ultima zi a vieții, la fel ca mama sa.
Regatul Unit ar fi aruncat din nou într-o perioadă de doliu național și ar urma o nouă serie de schimbări - de la bani, la ștampilele oficiale, steaguri și însemnele regale, cum se întâmplă acum, după moartea reginei Elisabeta a II-a.
Iar după ce prințul William va fi proclamat rege, fiul său cel mare, prințul George, va deveni al doilea în linia de succesiune la tron și va prelua probabil titlul de Prinț de Wales, așa cum cum s-a întâmplat în cazul tatălui său.