Șefii de stat și de guvern ai UE au recunoscut că "este nevoie de puțin timp ca să revină calmul", a declarat jurnaliștilor președintele Consiliului European, Donald Tusk, la finalul unui dineu de lucru al celor 28 consacrat Brexitului.
La rândul său, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a spus că "înțelege că David Cameron are nevoie de timp", dar a insistat ca Londra să declanșeze "cât mai repede posibil" procedura care reglementează viitoarea sa separare.
"Nu avem luni de zile pentru a medita, trebuie să acționăm", a atras atenția Jean-Claude Juncker.
În această privință, premierul conservator britanic nu a cedat, repetând că îi va lăsa succesorului său în fruntea guvernului sarcina de a activa "clauza de retragere" a țării sale, articolul 50 al Tratatului de la Lisabona (2009).
"Decizia de a aplica articolul 50 va reveni viitorului cabinet, odată ce va stabili scopul urmărit", a repetat el.
Pentru ultima sa apariție la un summit european, David Cameron a avut dureroasa misiune de a explica usturătoarea sa înfrângere la referendumul de la 23 iunie, când 52% dintre britanici au votat pentru desprinderea de Europa.
La Bruxelles, David Cameron a pledat pentru o "relație cât mai strânsă posibil" între Londra și UE după intrarea în vigoare a divorțului, adăugând că celelalte 27 de țări membre vor rămâne "vecini, prieteni, aliați, parteneri".
În timp ce imigrația, în special din Europa de Est, a jucat un rol major în campania pentru referendum, el a atras atenția în fața omologilor săi că "o reformă a regulilor de liberă circulație a persoanelor" în UE constituie "cheia pentru a rămâne apropiați" de Uniune.
François Hollande a respins această solicitare, refuzând orice "compromis" legat de cele "patru libertăți" ale pieței unice.
"Nu putem avea libertatea capitalului, libertatea mărfurilor, libertatea serviciilor și apoi să spui pentru persoane: 'Rămâneți acasă'", a ținut să sublinieze președintele francez.
Înainte chiar de începerea summitului, europenii i-au avertizat pe britanici că Londra nu se poate aștepta la o negociere după principiile abordării selective.
"Cel care părăsește familia nu poate să se aștepte să-și păstreze privilegiile în timp ce toate obligațiile dispar", a declarat cancelarul german, Angela Merkel.
Summitul de la Bruxelles va continua astăzi fără premierul britanic, cu o primă discuție "informală" în 27 despre viitorul UE post-Brexit.
sursa: agerpres.ro